Chem sfinţii să-mi citească
ciornele;
Ţie nu ţi le voi arăta.
De ce-aş face-o?
Biciul Tău îmi e de-ajuns.
NU strig de bucurie, urlu!
Chiar nu vezi
cât mă dor cuvintele,
necuvintele, preacuvintele,
toate certate şi divorţate
la tribunalul numit "banalitate"?
Ele sunt de vină
pentru ignoranţa Ta;
din cauza lor nu înţelegi ce simt
şi mă laşi să mă zbat în neputinţă.
Voi muri neîmpăcată cu ele;
şi abia atunci voi muri fericită:
când vor sări de pe mine
ca electronii
şi voi râmâne goală doar cu Tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu