mi-a oferit adapost
de intemperiile de afara.
Si iata, o tanara-bunica
locuieste cu o matusa-copil...
bunica trebuie sa aiba grija de copil!
Asa e rostul.
Copilul e incapatanat;
ii tuna si-i fulgera si...
adapostul nu mai este!
Dar matusa-bunica si tanara-copil
se adapostesc
in scorburile usacte ale sufletului...
Uneori, furtuna tine mult... dar
de cele mai multe ori sunt doar
ploi... ploi mocanesti, ploi torentiale...
Ploile spala, apoi putrezesc murdaria,
apoi vor sa inece, apoi pleaca de tot
si lasa in urma seceta!
Dar sufletele? Sunt si ele picaturi
din Apa Vietii... Ele se adapostesc
in scorburile descompuse,
apoi se scurg in pamantul fertil
si se evapora, atingand cerul.
O matusa-copil, iata,
mi-a oferit adapost in scorbura ei.
Si o tanara-bunica a oferit adapost
unei matuse-copil in scorbura ei.
Cand scorburile nu mai sunt,
raman picaturile...
se scurg pana sus, in oceanul de nori!
(1 iaunuarie 2010)
daca era dupa mine terminam poemul intr-un ton mai optimist:
RăspundețiȘtergere...Cand scorburile nu mai sunt,
raman picaturile...
se scurg pana sus, in oceanul de nori,
care cadeau pe pamant in ploi
peste alte scorburi aparute,
oferind adapost...etc...
oricum este superba!!!!
fi binecuvantata!
multumesc pentru aprecieri! insa tocmai pe atmosfera de dezolare am mizat: este, daca vrei, miezul poeziei. ;)
RăspundețiȘtergere