"...Si Petru si-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Iisus: 'Inainte sa cante cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori.' Si a iesit afara si a plans cu amar."
Copilei i s-a prelins o lacrima pe obraz, cazand peste slovele Scripturii. Stia ca sufletul ei si-a ascuns credinta nu de trei ori, ci de trei mii! Caci oamenii erau din cale-afara de batjocoritori, de rai, de veninosi... ei nu stiau decat sa acuze, sa desconsidere adevaratele valori ale sufletului si sa alerge o viata intreaga dupa confort si ghiftuiala. Apoi, nu era doar lupta cu lumea, ci era inca o lupta, mai grea decat prima: luta cu sine, cu egoismul, cu poftele, cu instinctele primare care uneori o abrutizau intr-atat incat n-o mai puteai recunoaste...
Printre ochiurile dese ale perdelei s zarea prima geana de lumina. Cocosii cantau; incepusera sa cante cu un ceas in urma, cu o zi in urma, cu un secol... ce bine-ar fi daca ei ar amuti odata pentru totdeauna!
- "Si-a iesit afara si a plans amar." Dar pana si plansul asta e o umbra de plans! Pe Iisus L-a cuprins o intristare de moarte, rugaciunea Lui a fost scaldata in sudori de sange, iar eu plang amar. Ha!... vars doua-trei lacrimi din cand in cand, fac promisiuni desarte, ma tavalesc in fecale si tot ce fac e sa plang amar! Mi-e sila!
Ridurile fruntii si ale spancenelor i se schimonoseau intr-o incruntare concava; fata ei era intoarsa spre interior, ca o minge sparta pe care incerci sa o lovesti doar ca sa constati ca nu mai e buna decat de aruncat la gunoi. Si fata asta concava, cu palme in loc de ochi, ramanea incremenita clipe lungi cat anii. Cand ochii ei s-au deschis in afara a vazut ca nici casa nu mai era la fel: crescuse cu o veranda, se tencuise, avea usi si geam de termopan, mobila noua. Tot ce mai ramasese din vechea casa erau doua dulapuri, doua scaune si un scrin... Dar mai cu seama unul dintre dulapuri adapostea un univers intreg: o poveste cu o femeie ramasa vaduva dupa razboi, priceputa la tesut, la cusut, la impletit... o poveste cu un copil orfan de tata care si-a iubit mama pana la renutare de sine si... inca o poveste cu o mama, un tata, trei fiice si o bunica. Daca scotocim bine descoperim multe alte povesti tesute printre flori de borangic si mohair, printre boccele si camasi brodate, printre prosoape si batice de inmormantare...
Fata incepea sa uite din nou de toate nebuniile constiintei ei bombardate de etici si filosofii comparate. Florile erau atat de frumoase, incat mirosul lor de naftalina devenea pe data parfum de frezie si zambila. Iar culorile lor deveneau raze de soare printre ramuri de mar, behait de oi pe valea inverzita si ied negru hranit cu biberonul. Toate acestea erau franturi de suflet ratacit candva intr-o alta lume: o lume a inocentei, a iubirii si a daruirii. Sarmana copila! Tanjea dupa tot ce pierduse acum un secol - caci trupul ei atrofiat adapostea un suflet batran de suferinta si bolnav de tristete. Cu sufletul asta calatorise pana-n cer in vremea aceea de la inceput si pana-n iad mai apoi. Acum se afla (de multi ani) intr-un purgatoriu, o zona ceva mai relaxata decat iadul, dar mult mai agonizanta. Te intrebi uneori ce ai alege: agonia anticipativa sau suferinta propriu-zisa? Tu spui ca ai alege bucuria, pacea; si toti am spun la fel daca n-am fi fortati sa trecem prin foc! Dar ia lasa-te legat fedeles si aruncat pe rugul in valvataie! Sau poate ca nici nu trebuie sa te lasi. Cine a r face-o de buna voie? Imagineaza-ti cum ar fi te ridice careva pe sus din casa ta si sa te duca la executie fara nici o explicatie, fara sa ai dreptul sa te aperi. Poate acum intelegi de ce copila asta de o suta de ani traia ca si cum ar muri. Da, Cineva o scapase de la ocna, dar pierduse tot: inocenta, puterea de a se bucura, de a avea incredre in sine si in altii, de a valorifica ceva din ce primise. La ce bun? Lumea asta i se parea atat de dezgustatoare, incat tanjea dupa o alta, a ingerilor. Aici nu se putea odihni, nu avea un rost al ei... vedea numai zadarnicie in toate si avea nevoie de un motiv mult mai inalt ca sa mai poata accepta sederea in acest cimitir in care mumiile si cadavrele in descompunere umblau bezmetice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu