marți, 15 mai 2012

HALUCINAŢIILE UNEI SOMNAMBULE


    "Cana cu vin stă înainatea mea cuminte şi supusă; aşa ar trebui, poate, să stau eu în mâna lui Dumnezeu, aşa ar trebui să mă las condusă la gura Lui şi deşertată de tot pentru a mă contopi cu El.
     Cana cu vin mă duce spre arhipelaguri necunoscute, ca o luntre a vieţii peste Marea Morţii, peste adâncul ticsit de cadavre, de oase putrede, de duhori pătrunzătoare. Mă opresc uimită lângă hoitul tău, iubitule, lângă hoitul tău inert, măcinat de viermii lucioşi, scăldaţi în mucusul verde-albăstrui al cangrenei. Mă uit cu băgare de seamă în orbitele tale, doar-doar oi găsi luminile moarte. La ce bun să ciocăni la uşă când stăpânul e plecat de-acasă? La ce bun să scormoneşti în nămol după diamante? Pământul înghite comorile, Pământul se joacă mereu cu răbdarea mea. Dar dacă n-aş mai căuta? Dacă n-aş mai vrea să deschid porţile ferecate ale locuinţei morţilor?... 
     Am fost mereu fascinată de lucrurile ascunse, de drumurile grele şi pline de hăţişuri, dar m-am declarat plictisită de căile simple şi uşoare chiar dinainte de a le străbate. Ochiul meu de vultur se vrea antrenat, coapsa mea cere exerciţiu, tălpile mele urlă de dorul cursei de maraton. Dar drumul până la Muntele Sionului este atât de abrupt şi de stâncos! Coatele şi genunchii mi s-au sfâşiat, sandalele mi s-au tocit, mi-am pierdut busola şi am nevoie de Călăiza mea Care nu-mi mai vorbeşte demult... 
    Sunt o preotesă învinsă, o proorociţă răpusă, o luptătoare fără cauză. Mugeşte ploaia risipită peste pământul crăpat de secetă, mugeşte a neputinţă pentru că nu-i sunt destule puterile ca să ostoiască setea ţărânei! Şi setea mea de iubire e la fel, dar se mulţumeşte cu ploile mărunte în loc să se adape de la Izvorul nesecat! Mi-e frică să mă apropii de Tine... pentru că sunt o lepră care nu poate sta în prezenţa Luminii! Fraţilor mei cei mici eu le-am arătat faţa morţii, faţa bolii şi a desfrâului... Ca să ştie şi ei să iubească, de aceea m-am murdărit. Iar sticla cu vin în care mă înec de obicei, o voi folosi de această dată ca instrument al iubirii, ca palmă usturătoare peste obrazul gros şi gras al pioşeniei prefăcute. Pentru că tu, "preasfântule", tu ştii numai să dispreţuieşti pe cei care nu sunt la fel de buni ca tine. În naivitatea ta, te crezi atoateştiutor şi ai câte o reţetă patetică pentru orice problemă. Din bula ta de sticlă nu poţi vedea adevărul. Cât de mult te-aş iubi dacă mi-ai arăta, nu biruinţele tale trecute, ci eşecurile tale prezente!  Întocmai ca mine. Întocmai ca pe mine."

joi, 12 aprilie 2012

COGITO, ERGO...

Ies de la metrou în grabă. E aproape ora 9 seara şi ma simt sleită de puteri... trec pe lângă un moş libidinos care se uită lung la mine şi pe lângă un copil de ţigani care se întinde pe trotuar, tăindu-mi calea. I se pare amuzant. Îl ocolesc, iar el se ridică şi-mi cere bani, cu grimasa de copil tâmp încă rămasă pe chip. Nu-i răspund, dar îmi vorbesc mie, în gând: „Poate că eu ar trebui să-ţi cer ţie un ban. Ştii ca azi n-am avut 1 leu pentru cafea şi ca a trebuit sa cer unei colege?” Mă feresc să zăbovesc cu mintea la această întâmplare, e prea uzuală, prea frecventă pentru Bucureşti; ar trebui să se integreze în peisaj, sau să fie considerată un simplu „zgomot de fond”. Deodată mă loveşte filozofia: lumea nu e deloc fericită! ...lumea asta care aleargă pe ritmuri agitate, lumea asta care cunoaşte numai două verbe: „a avea” şi „a se distra”... şi îşi revendică libertatea sub semnul căreia are impresia că va găsi fericirea. Şi oamenii sunt liberi să bea, să meargă în cluburi, să fumeze orice,  să prizeze coca, să facă sex cu oricine, oricând, să meargă pe străzile Bucureştiului în maşini grele cu peste 200 la oră, să lovească, să bruscheze, să urască... După toate aceste „libertăţi” asumate, constată că nu sunt cu nimic mai fericiţi, mai frumoşi, mai veseli... Încotro? Când fericirea este atât de aproape şi nu presupune nici o „privare de libertăţi”... Când fericirea înseamnă nimic mai mult decât identificare cu Dumnezeu... Când fericirea înseamnă A FI! A fi mai curat, mai blând, mai milos, mai onest, mai drept... Când fericirea înseamnă să faci tot ce-ţi place, iar ce-ţi place este numai binele tău şi al celor din jur. Şi cu cât devii mai desăvârşit, cu atât mai mult îţi repugnă meshinăriile, răutăţile, suferinţa inutilă... şi trecând prin toate, înveţi lecţii importante, lecţii pe care divinitatea ţi le rezervă în lumea asta imperfectă, ca să te înveţe răbdarea, inţelepciunea, iubirea.

 

 

vineri, 7 octombrie 2011

ROUA

Roua

Daca toate aceste frunze, mii de soli ai linistii sau ai furtunii, ar putea vorbi... daca frunzele ar putea grai, cate n-ar mai spune ele despre dragoste! Ca si dragostea e furtunoasa uneori, senina alteori, urzind soapte si suspine, cantand despre suflete si despre marele lor Creator. Si dragostea e iute ca focul si adanca precum apa...
       ROUA
PE MANA TA STAU PICATURI LIMPEZI
SI FLUTURI, SI FLUTURI LA STOMAC
VAD IN PICATURA ASTA, DE EXEMPLU,
O FRANTURA DIN CHIPUL TAU
IAR IN CELALATA
VAD OCHII MEI.
PARI O OGLINDIRE DE ZMEU
ORI O NALUCA ALERGAND IN NOAPTE...
TE VAD CU INIMA SI TE SORB IN MINE
TE SORB IN MINE DE TOT...
VREAU SA-TI SIMT SUFLETUL ALERGANDU-MI PRIN VENE.
VREAU SA CANTAM SERENADE IN DUET
SI SA DANSAM VALSUL,
VALSUL IUBIRII
AL VIETII SI AL MORTII
IMPREUNA.

luni, 3 ianuarie 2011

12

          Unii psihologi sunt de parere ca numarul 12 este un fel de numar mistic, ceva ce este inscris in bioritmul colectiv intocmai precum curgerea timpului. 12 luni, 12 ucenici, 12... pasi de urmat in viata pentru a liber de prejudecati si de poveri inutile. 
           Iata cei 12 pasi ganditi astfel de un psiholog care a reusit sa invinga clisee, obiceiuri- numiti-le cum doriti- actiuni personale care il prejudiciau si ii prejudiciau pe cei apropiati lui. Este crestin, deci a pus in centru doctrina despre Hristos. Daca nu corespunde propriilor dvs. convingeri, puteti alege sa nu credeti in aceasta strategie psihologica.  
             1. Orice pas trebuie facut cu toata onestitatea ca sa fie 100% real. 
             2. Fii sigur(a) ca VREI  sa renunti la ce iti produce frica!
             3. Trebuie SA VREI sa te vindeci. 
             4. Fiecare TEAMA/ NECAZ/ BOALA/ PACAT  pe care trebuie sa le infrunti au fost si sunt invinse de Acela pe care Il urmezi- Hristos. 
             5. Frica este un fel de ATEISM. 
             6. Nici unul din lucrurile de care iti este frica nu e asa de rau ca frica insasi. Concentreaza-te pe obiectiv!
             7. Relaxeaza-te, petrecand zilnic timp cu Dumnezeu. 
              8. Traieste astazi numai pentru ziua de astazi. 
             9. Spune-ti mereu: "In liniste si in incredere va fi taria mea!" (Isaia 30:15)
             10. Incredinteaza in mana lui Dumnezeu fiecare teama a ta!
             11. Ia-ti in mod deliberat sarcina de a-i ajuta pe cei care nu iti pot rasplati ce ai facu tpentru ei. 
             12. Uita-te la cele mai mari temeri ale tale pe rand, analizandu-le si eliminandu-le: 
               - teama de esec
              -teama de a depinde de altii la batranete
             - teama de a pierde dragostea unui prieten/ partener de viata
            - teama de necunoscut (viitor)
            - teama de moarte si suferinta  s.a. 
            Lista ramane deschisa pentru fiecare, importanta este insa atentia acordata sufletului dvs., zilnica, intocmai cum aveti grija sa va hraniti si sa va ingrijiti trupul. 

duminică, 2 ianuarie 2011

web

Ma intreb ce s-ar intampla daca paianjenul ar ramane ancorat, infasurat in propria panza? Daca ar cadea in propria capcana, iar ceea ce i-a fost sursa libertatii de miscare si a meselor imbelsugate, devine deodata cauza suferintei profunde, la granita cu moartea. Dar nu! Nici un paianjen nu s-a prins in panza proprie si nici nu se va prinde vreodata! Este scris in materialul sau genetic, in firea lucrurilor, in legile universului, ca paianjenul nu va fi niciodata prins decat de vreo pasare flamanda.
Painajenul sunt eu, cu miile mele de panze tesute in retele bine gandite, dar efemere, facute sa reziste numai o clipa, atata cat sa se prinda in ele vreo prada sau cat sa ma deplasez mai lesne dintr-un loc in altul. Eu nu ma leg definitiv de nimic, cuvantul "statornicie" imi lipseste din vocabular. Sunt un paianjen atipic, care nu se hraneste cu insecte, deci nu are nevoie sa-si educe rabdarea, stand nemiscat pep panza in asteptarea prazii. Panzele mele servesc unui singur scop: dorintei de a tese urzeli de-o clipa pentru privirile incordate ale copiilor rataciti in semiintuneric. Urzelile mele sunt frumoase si nici una nu seamana cu cealalta. La prima atingere a vantului sau a vreunei frunze uscate, se pierd, dar paianjenul tese altele, la nesfarsit.... asta ii e menirea! Paianjenul cel nestatornic zboara pe firele invizibile dintr-un loc in altul, fara macar sa-i pese ca in urma lui a lasat mii de opere de arta lucrate cu propriile-i chelicere. Paianjenul nu pune pret pe lucruri, oricat de multa valoare ar vedea in ele altii.... paianjenul acesta are aspiratii mai inalte, si tesaturile lui sunt ca micile licariri ale unei lumanari sau ca flash-ul unei lanterne: aduceri-aminte. Da, aduceri-aminte, sau schite timide ale frumusetii de dincolo de rugina si tarana. Stiti ca eu folosesc intotdeauna reminder-ul telefonului pentru datele de nastere ale celor dragi? E un mare secret ce va spun, l-am tinut inchis in cutia inimii pana acum. Dar fara reminder sau agenda, as fi pierduta complet. Ce bine e atunci cand vad o lumina aprinsa pe telefon, iar pe display apar cuvintele: 5 octombrie, ziua Anei. E frumos ce vad, dar asta ar fi egal cu zero daca n-as sti cine e  Ana si nu as suna-o sa-i urez "La Multi Ani!"  Intelegeti acum, de ce panzele de paianjen nu au decat valoare de "memento"? Ele te trimit inevitabil cu mintea la paianjen si mai sus, la Dumnezeu.
Ieri am tesut o panza in forma de stea. Azi nu mai este. Se pare ca a batut vantul de vara in camera mea adapostita de troiene si viscol. Astazi abia am terminat o panza complet invizibila si mult mai lipicioasa decat cele de pana acum; aceasta panza inchipuia un inger tremurator si translucid. Ciudat lucru e ca panza asta nu se rupe. Firul e atat de subtire, incat se subtilizeaza complet de materie si devine energie pura. Panza asta lipicioasa am gasit-o in acelasi loc ca la inceput: sudata de miezul sufletului meu de insecta. De ea nu am cum si nu vreau sa scap. De ea m-am atasat profund, pentru ca e panza mea imateriala, e ingerul meu pazitor, e eu-l meu cel mai pur!
Ma intreb ce s-ar intampla daca paianjenul si-ar infasura propria panza precum coconul o larva? Raspunsul e simplu: ar trai vesnic!

marți, 7 decembrie 2010

marți, 30 noiembrie 2010

momentul

             In momente de genul acesta, orice tanara de varsta ei s-ar fi pierdut cu firea, s-ar fi balbait fara noima sau macar i s-ar fi invapaiat obrajii. Se afla zi de zi fata in fata cu cel mai fermecator barbat din cati cunoscuse, lucrau la birouri invecinate, si pana si colegele trecute cu mult de prima tinerete afisau un zambet tamp cand aparea Mihai la serviciu. Pe de alta parte, tanarul era fascinat si intrigat in acelasi timp de relaxarea si naturaletea de care dadea dovada colega lui de birou. Intrigat, pentru ca, in general, mai pe ocolite sau direct, femeile i se aruncau in brate fara ca el sa faca vreun efort; fascinat, fiindca intotdeauna si-a dorit sa fie el "barbatul", el cel care curteaza, invita, alege. Eliza parea sa-i ofere aceasta ocazie rara pe care inca n-o avusese pana la cei 27 de ani ai sai. 
           Intr-o dupa-amiaza, ramasi singuri inainte de plecare, Mihai indrazni s-o intrebe: 
          - Spune-mi, cum reusesti sa fii mereu atat de calma, atat de diafana?... Esti plina de o pace interioara care-ti vine parca dintr-o alta lume, ca aici.... totul e haos. 
           Cu zambetu-i caracterisstic, ea ii raspunse deschis: 
         - Uite, noi doi avem varste apropiate- poate eu sunt putin mai mare, oricum e irelevant. Nu stiu ce fel de viata ai dus tu pana acum, insa a mea a fost plina de furtuni si tornade; zilele senine erau mai degraba sarbatori rare. Starea mea de acum seamana cu somnul suspinat al unui copil care a incasat o bataie zdravana de la maica-sa si a plans cu sughituri, pana a adormit obosit si nemangaiat. Acel copil va dormi un somn atat de adanc, de alb si fara vise, incat la trezire va simti ca a renascut. Odihnit si calm, copilul isi va trai aceasta noua viata mult mai intelept, cu o lectie invatata si cu zbuciumul sufletesc mult domolit....
            Fixand cu privirea raftul de deasupra biroului, Eliza facu o pauza, ca si cum ar reflecta, apoi isi incheie micul discurs: 
         - Dar pentru asta e nevoie sa redevii copil. Dupa ce iti scuturi sufletul si mintea de toti parazitii care s-au lipit de ele, iti vei redobandi puterea de a fi senin si de a te bucura de toate lucrurile ca si cum atunci le vezi pentru prima data. 
            Mihai ar mai fi vrut sa spuna ceva: s-o aprobe, s-o compatimeasca, orice... dar maxilarul ii ramase inclestat intr-un spasm al mintii care se chinuie sa proceseze o ecuatie dificila. Cine ar fi putut banui atata profunzime in gandirea unei fiinte diafane si fragile cum era ea?