joi, 12 aprilie 2012

COGITO, ERGO...

Ies de la metrou în grabă. E aproape ora 9 seara şi ma simt sleită de puteri... trec pe lângă un moş libidinos care se uită lung la mine şi pe lângă un copil de ţigani care se întinde pe trotuar, tăindu-mi calea. I se pare amuzant. Îl ocolesc, iar el se ridică şi-mi cere bani, cu grimasa de copil tâmp încă rămasă pe chip. Nu-i răspund, dar îmi vorbesc mie, în gând: „Poate că eu ar trebui să-ţi cer ţie un ban. Ştii ca azi n-am avut 1 leu pentru cafea şi ca a trebuit sa cer unei colege?” Mă feresc să zăbovesc cu mintea la această întâmplare, e prea uzuală, prea frecventă pentru Bucureşti; ar trebui să se integreze în peisaj, sau să fie considerată un simplu „zgomot de fond”. Deodată mă loveşte filozofia: lumea nu e deloc fericită! ...lumea asta care aleargă pe ritmuri agitate, lumea asta care cunoaşte numai două verbe: „a avea” şi „a se distra”... şi îşi revendică libertatea sub semnul căreia are impresia că va găsi fericirea. Şi oamenii sunt liberi să bea, să meargă în cluburi, să fumeze orice,  să prizeze coca, să facă sex cu oricine, oricând, să meargă pe străzile Bucureştiului în maşini grele cu peste 200 la oră, să lovească, să bruscheze, să urască... După toate aceste „libertăţi” asumate, constată că nu sunt cu nimic mai fericiţi, mai frumoşi, mai veseli... Încotro? Când fericirea este atât de aproape şi nu presupune nici o „privare de libertăţi”... Când fericirea înseamnă nimic mai mult decât identificare cu Dumnezeu... Când fericirea înseamnă A FI! A fi mai curat, mai blând, mai milos, mai onest, mai drept... Când fericirea înseamnă să faci tot ce-ţi place, iar ce-ţi place este numai binele tău şi al celor din jur. Şi cu cât devii mai desăvârşit, cu atât mai mult îţi repugnă meshinăriile, răutăţile, suferinţa inutilă... şi trecând prin toate, înveţi lecţii importante, lecţii pe care divinitatea ţi le rezervă în lumea asta imperfectă, ca să te înveţe răbdarea, inţelepciunea, iubirea.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu