In momente de genul acesta, orice tanara de varsta ei s-ar fi pierdut cu firea, s-ar fi balbait fara noima sau macar i s-ar fi invapaiat obrajii. Se afla zi de zi fata in fata cu cel mai fermecator barbat din cati cunoscuse, lucrau la birouri invecinate, si pana si colegele trecute cu mult de prima tinerete afisau un zambet tamp cand aparea Mihai la serviciu. Pe de alta parte, tanarul era fascinat si intrigat in acelasi timp de relaxarea si naturaletea de care dadea dovada colega lui de birou. Intrigat, pentru ca, in general, mai pe ocolite sau direct, femeile i se aruncau in brate fara ca el sa faca vreun efort; fascinat, fiindca intotdeauna si-a dorit sa fie el "barbatul", el cel care curteaza, invita, alege. Eliza parea sa-i ofere aceasta ocazie rara pe care inca n-o avusese pana la cei 27 de ani ai sai.
Intr-o dupa-amiaza, ramasi singuri inainte de plecare, Mihai indrazni s-o intrebe:
- Spune-mi, cum reusesti sa fii mereu atat de calma, atat de diafana?... Esti plina de o pace interioara care-ti vine parca dintr-o alta lume, ca aici.... totul e haos.
Cu zambetu-i caracterisstic, ea ii raspunse deschis:
- Uite, noi doi avem varste apropiate- poate eu sunt putin mai mare, oricum e irelevant. Nu stiu ce fel de viata ai dus tu pana acum, insa a mea a fost plina de furtuni si tornade; zilele senine erau mai degraba sarbatori rare. Starea mea de acum seamana cu somnul suspinat al unui copil care a incasat o bataie zdravana de la maica-sa si a plans cu sughituri, pana a adormit obosit si nemangaiat. Acel copil va dormi un somn atat de adanc, de alb si fara vise, incat la trezire va simti ca a renascut. Odihnit si calm, copilul isi va trai aceasta noua viata mult mai intelept, cu o lectie invatata si cu zbuciumul sufletesc mult domolit....
Fixand cu privirea raftul de deasupra biroului, Eliza facu o pauza, ca si cum ar reflecta, apoi isi incheie micul discurs:
- Dar pentru asta e nevoie sa redevii copil. Dupa ce iti scuturi sufletul si mintea de toti parazitii care s-au lipit de ele, iti vei redobandi puterea de a fi senin si de a te bucura de toate lucrurile ca si cum atunci le vezi pentru prima data.
Mihai ar mai fi vrut sa spuna ceva: s-o aprobe, s-o compatimeasca, orice... dar maxilarul ii ramase inclestat intr-un spasm al mintii care se chinuie sa proceseze o ecuatie dificila. Cine ar fi putut banui atata profunzime in gandirea unei fiinte diafane si fragile cum era ea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu