Ma intreb ce s-ar intampla daca paianjenul ar ramane ancorat, infasurat in propria panza? Daca ar cadea in propria capcana, iar ceea ce i-a fost sursa libertatii de miscare si a meselor imbelsugate, devine deodata cauza suferintei profunde, la granita cu moartea. Dar nu! Nici un paianjen nu s-a prins in panza proprie si nici nu se va prinde vreodata! Este scris in materialul sau genetic, in firea lucrurilor, in legile universului, ca paianjenul nu va fi niciodata prins decat de vreo pasare flamanda.
Painajenul sunt eu, cu miile mele de panze tesute in retele bine gandite, dar efemere, facute sa reziste numai o clipa, atata cat sa se prinda in ele vreo prada sau cat sa ma deplasez mai lesne dintr-un loc in altul. Eu nu ma leg definitiv de nimic, cuvantul "statornicie" imi lipseste din vocabular. Sunt un paianjen atipic, care nu se hraneste cu insecte, deci nu are nevoie sa-si educe rabdarea, stand nemiscat pep panza in asteptarea prazii. Panzele mele servesc unui singur scop: dorintei de a tese urzeli de-o clipa pentru privirile incordate ale copiilor rataciti in semiintuneric. Urzelile mele sunt frumoase si nici una nu seamana cu cealalta. La prima atingere a vantului sau a vreunei frunze uscate, se pierd, dar paianjenul tese altele, la nesfarsit.... asta ii e menirea! Paianjenul cel nestatornic zboara pe firele invizibile dintr-un loc in altul, fara macar sa-i pese ca in urma lui a lasat mii de opere de arta lucrate cu propriile-i chelicere. Paianjenul nu pune pret pe lucruri, oricat de multa valoare ar vedea in ele altii.... paianjenul acesta are aspiratii mai inalte, si tesaturile lui sunt ca micile licariri ale unei lumanari sau ca flash-ul unei lanterne: aduceri-aminte. Da, aduceri-aminte, sau schite timide ale frumusetii de dincolo de rugina si tarana. Stiti ca eu folosesc intotdeauna reminder-ul telefonului pentru datele de nastere ale celor dragi? E un mare secret ce va spun, l-am tinut inchis in cutia inimii pana acum. Dar fara reminder sau agenda, as fi pierduta complet. Ce bine e atunci cand vad o lumina aprinsa pe telefon, iar pe display apar cuvintele: 5 octombrie, ziua Anei. E frumos ce vad, dar asta ar fi egal cu zero daca n-as sti cine e Ana si nu as suna-o sa-i urez "La Multi Ani!" Intelegeti acum, de ce panzele de paianjen nu au decat valoare de "memento"? Ele te trimit inevitabil cu mintea la paianjen si mai sus, la Dumnezeu.
Ieri am tesut o panza in forma de stea. Azi nu mai este. Se pare ca a batut vantul de vara in camera mea adapostita de troiene si viscol. Astazi abia am terminat o panza complet invizibila si mult mai lipicioasa decat cele de pana acum; aceasta panza inchipuia un inger tremurator si translucid. Ciudat lucru e ca panza asta nu se rupe. Firul e atat de subtire, incat se subtilizeaza complet de materie si devine energie pura. Panza asta lipicioasa am gasit-o in acelasi loc ca la inceput: sudata de miezul sufletului meu de insecta. De ea nu am cum si nu vreau sa scap. De ea m-am atasat profund, pentru ca e panza mea imateriala, e ingerul meu pazitor, e eu-l meu cel mai pur!
Ma intreb ce s-ar intampla daca paianjenul si-ar infasura propria panza precum coconul o larva? Raspunsul e simplu: ar trai vesnic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu