intrebare

Da, am o întrebare... care suna cam aşa: de ce suntem nişte zombi setaţi să căutăm fericirea în lucurile mărunte, de ce nu ne putem lua gândul de la prinţi şi prinţese? Fără să ştim încotro ne aventurăm, ne entuziasmăm, ne îndreptăm cu toata forţa spre ceva sau cineva necunoscut... mi-e greu sa ma obişnuiesc cu mine, sa accept că sunt eu cea care aleargă hopeless pretutindeni şi nicăieri. Nu mai visez demult... poate de frica deziluziei, şi totuşi visele se ţin de mine scai! Ce aş putea face sa scap de ele? Cum aş putea sa nu greşesc niciodata când deja am greşit de atâtea ori? Caut mereu răsăunsuri la întrebări fără răspuns. Aştept sugestii...